și-mi vine să râd...
ce cuvinte precare-mi scapă
printre dinți, înjurături sau
cuvinte ce leagă nonsensuri,
depravate nonsensuri,
ascunse-n fum de țigară,
noaptea tîrziu.

fumate și răsuflate
cum, oare, aș putea să le cos
la loc în timpul pierdut ce se
așterne în fața mea.
și nu-i vorba de lacrimi ce
aș putea așterne,
nu-i vorba de mine
nu-s o persoana reală, eu...
nu exist

am gînduri fictive, trăiesc o
iluzie, înconjurat de fantome,
aidoma unui vis...
îmi aduc aminte,
jucându-mă sub masă
ca și copil. privind la masa de lemn
și la pereții albi.

fără titluri pe alb și negru
fără mine, dincolo de aceste cuvinte
ce refuz să le diger.
fără ceea ce, alții, spun că macină
interiorul acesta putred.