la un an după ce-am ucis curcubeul,
câteva luni după dispariția elefanților,
puține săptămâni după sfărâmarea viorilor,
în urmă c-un ceas cineva a mutilat pianistul.

un mim îmi răcnește cu ochii
din colțul de sus al odăii albastre
îi plânge pe toți le-ngroapă pe toate
în goluri de aer sculptate de mâini...

mai cade-un bufon între timp
și râsul se poartă în doliu,
încet se sufocă esența culorii
și-n rol delireaza actorii.

holograma din colțul de sus al odăii,
produs al peniței din nopțile mele
naște în palme contur de idee
vinovați sunt poeții, numai poeții.