Nu poți urca scările cu ușile în buzunar,
Toate trenurile opresc în noi după decalarea orei,
Coloana noastră este capătul de linie al șinelor
Lipite pe spatele oamenilor în loc de cruci la fiecare două nașteri.
Câteodată locomotivele merg pe vârful degetelor
Ca să nu ne trezească.
Scama din lumină îți intră în ochi,
Tot ochiul se irigă cu vene sparte, cei mici se sperie,
Uite-l pe necuratul cu ochii iadului,
Mamele noastre au mereu răbdare cu noi până ne descălțăm de păcate, de cer
ÃŽn pragul casei
Și intrăm neutri ca și cum vedem lumea acum.
Mamele sunt singure, din singurătatea lor
Au mereu grijă de bătrânii cu neoplasmul cărându-l la vale în spate.
Încerci să vorbești dar mama strigă de spaimă
Când vede în fața balconului porumbelul cu puiul stropiți de sânge
După ce vecinul a sacrificat mielul,
Pisicile se aud mai tare în geam,
Îmbrățișează soarele cu labele,
E doar un punct sub gheară,
Apusul e în felină acum,
Ai buzunarele pline de pietre,
Þi-e greu să cobori nu departe de nori.