Ai ochii ca două baionete
Când privești tu
Pe de-a dreptul...
Cine sunt și unde îmi-e casa eu
Uit
Dar când privești pieziș
Ca cum inima îmi-ai junghia
Cu tăiușul rece de topor...
Din metal tăcut...
De ce să-ascund
Sunt sănătos
În mâină eu pietrele le sugrum ușor
Iar nu de mult cu fruntea eu am doborât
Un bour...
Dar cu tine să supravețuești
Nu e ca cum ai indrepta potcoave
Să râvnești...
N-am putere
Ca moralul să-ți distrug
A fost vre-o dată
Èšii tu minte
Ca eu de-acasă
Eu să fug?
Ei și când te ve-i sătura tu să huzurești?
Când seara vin eu de la garaj supraobosit
Și prin oraș eu te tot cat
Cu limba atingând pământ
Când
Mi-am ros eu tălpi vii și noiii mei papuci
Mi-am cumpărat eu o bicicletă-atunci
Ca să-mi alin durerea mea
Dar
Pe-acelaș drum cu-o autobasculantă-am nimerit
Cinci medici mă-au strâns și m-au cusut
Și până azi așa și nu-ai venit
Cu-un ochi să mă privești...
Iar chirurgul a însurit la cap
Așa s-a speriat și s-a întemidat
Că s-a făcut și mai pitic
Șase zile și șase nopți a tot cusut...
Pâncă când narcoza s-a epuizat
Și că nu-ai fost am constatat
Eu
O lacrimă-am scăpat pe pat
Penru cine eu cu viața-mi tânără am tot riscat?
Dar tu viperă
Nu te bucura...
Mi-au spus că degrabă gipsul puturos degrabă
Mă v-or elibera
Și-atunci v-ai și amar de țeasta ta
Din plin pe tine mă v-oi răzbuna
Ți-o spun pe de-adreptu fără ocolire
V-oi găsi eu o lamă
De oțel
Ca să-ți berbieresc eu tidva ta de Lamă
Așa nițel
Și-atunci să pleci
Cu capul tău deștept și
Chel!!!