agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 8125 .



Spovedania unui huligan
poetry [ ]
Traducere de Zaharia Stancu

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [serghei_esenin ]

2009-05-09  | [This text should be read in romana]    |  Submited by Bot Eugen Iulian




Nu fiecare știe să cânte
Și nu oricui îi este dat
Să se rostogolească, măr, la picioare străine.

Aceasta e cea mai mare spovedanie
Pe care o face un huligan.

Eu înadins umblu nepieptănat
Cu capul ca o lampă de petrol pe umeri.

Toamna desfrunzită a sufletelor voastre
Îmi place s-o luminez în amurguri.
Îmi place când pietrele înjurăturii
Zboară spre mine ca grindina furtunii.
Atunci îmi strâng mai tare cu mâinile
Balonul clătinat al părului.

Mi-așa de bine,
Mi-așa de bine-atunci să-mi amintesc
Lacul verde și foșnetul plopului,
Că undeva trăiesc ai mei, tata și mama.
Lor puțin le pasă de poemele mele,
Lor le sânt drag ca apa și câmpul.
Ca ploaia care primăvara crește verdeața,
Ei, dacă ar ști, ar veni și v-ar străpunge
cu furci
Pentru fiecare strigăt zvârlit în mine.

Săraci, săraci, țărani!
V-ați făcut probabil urâți.
Vă e frică și-acum de Dumnezeu și de adâncurile
bălților.
O, dacă ați înțelege că fiul vostru, în Rusia,
E cel mai de seamă poet!
N-ați tremurat voi oare, cu inima pentru viața mea,
Când umblam cu picioarele goale prin bălțile toamnei?
Acum port cilindru
Și pantofi de lac.

Dar clocote în mine mândria de altădată
A îndrăznețului și zburdalnicului din sat.
Vacile de pe firmele măcelăriilor
Le salut de departe.
Birjarii pe care-i întâlnesc în piață
Îmi amintesc mirosul de bălegar de
pe câmpurile noastre,
Și-mi vine să port pe brațe coada fiecărui cal
Ca trena unei rochii de nuntă.
Iubesc ținutul acela,
Iubesc mult de tot patria aceea,
Deși stăruie în ea rugina sălcie a tristeții.
Îmi sânt dragi râturile murdare ale porcilor
Și în liniștea nopții glasul sonor al broaștelor,

Sânt bolnav de amintirea copilăriei.
Visez pâcla umedă a serilor de aprilie
Și ulmul așezat pe vine să se încălzească
La locul zorilor.
O, câte ouă de corbi din cuiburi
Am furat cățărându-mă prin crengile lui.
O mai avea el creștetul capului verde?
Coaja lui tot atât de tare o fi?

Dar tu, iubitul,
Credinciosul meu câine?
De bătrânețe te-ai prostit, ai orbit,
Și rătăcești prin ogradă târându-ți coada.
Nu mai ghicești după miros unde e ușa
și unde e grajdul.

O, cât de dragi îmi sânt zilele când
Furând de la mama o bucată de pâine
O mâncam amândoi mușcând pe rând
Fără să ne fie greață unul de altul.

Eu am rămas același,
Cu inima eu am rămas același.
Ca albăstrelele în orz înfloresc în fața mea
ochii.

Þesând din poeme o pânză de aur,
Aș vrea să vă spun ceva duios.

Noapte bună!
Noapte bună, vouă tuturor!
A trecut coasa prin iarba amurgului.
Astăzi aș vrea
Să mă învârtesc în jurul lunii ca o viespe.
Lumina e atât de albastră
Că nu ți-ar părea rău să mori.
Ei, și ce dacă par un cinic
Care și-a legat de spate o lanternă?
Bătrânule și mult călăritule Pegas,
Îmi mai trebuie mie oare șeaua ta moale?

Am venit ca un meșter aspru
Să cânt și să proslăvesc guzganii.

Capul meu, ca luna august,
Varsă vinul părului vâlvoi.

Aș vrea să fiu pânză galbenă la corabia
Care plutește spre țărmuri noi...


.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!