o furnică împovărată
trece obsesiv prin viața mea

se oprește, mă privește, pornește din nou

autoclaustrarea de frica străzii
durase toată viața

noaptea plâng de mila lumii

înainte să se lumineze de ziuă
scot cuirasa, îmi pun aripi,
zbor pe deasupra cetății
și mă opresc în childhood land

mă întorc seara cu forțe proaspete
în prag furnica mă privește mirată
de parcă m-ar întreba:
povara ta unde este?