mercedesul tău mă calcă pe nervi
l-ai parcat sub copacul de o sută de ani
atingi parbrizul
cu vârfurile degetelor de la picioare
ce somn chinuit ce șosete albe
n-aș putea să dorm niciodată
într-o poziție atât de incomodă
beau dorna privind maicile-domnului
înfipte în scoarța ulmului
de o sută de ani
norii nu mai vin
s-au ascuns în spatele pământului
cine a stat pe locul acesta
când copacul era lăstar
dar când ieșea din sămânță?
îndură-te cerule
nu-mi tăia ochii
o sută de ani
ți-aș sorbi depărtarea
aș bea gâlgâind seninul
dorna s-a terminat
celui adormit îi lunecă
o mână de pe volan
liniște în mașină
cine bate cu o monedă de aur în parbriz