nu există gură să zacă moartă
în bătaia puștii
amorțită de sete și strîmbă de foame
nu există răbdare să încingi
ura din tine, domol.
nu ai destul amar să-l simți pe limbă
să-ți schimbe gustul dulce lăsat de alții
parcă te închide cineva-ntr-o casă cu
ferestre mici, ce împiedică lumina
să-ți prăjească pielea ca un soare
de Iulie, stând întins pe plajă.
te simți stăpân, nu?
te simți stăpân peste această mică lume
acest univers continuu clădit cu multă teamă
în zor cu fațada nefinisată cu rîsetul
înnăbușit ce-l țineai în timp de atîta amar
de vreme.
frige ca și mîncarea de-a gata,
acest vis aburind
și cînd aprinzi lumina prin
cămara mea, bîntuită de întuneric
... am să mor răstignit pe lume.