Nimic in lume nu e cum a fost
Mirosul fânului cosit s-a dus,
A mai rămas un singur avanpost
Întins pe tavă, sufletu-mi adus.

La ceasul iernii când se visează
Tăceri în cuvintele uitate,
Dorința-n flăcari la amiază,
Sparge clipe de singurătate.

Nu-s zăpezi, e secetă-n stele
Doarme visul pe poteci pierdute,
Fantome închise în castele,
Se luptă închipuind redute.

Noi plecăm pe drumuri ocolite
N-avem aripi vrednice de zbor,
În inimi puternic răscolite
Luceferii pe raze se cobor.

La steaua-mi veșnic norocoasă
Mă înfășor în lumină rece,
Iubito, ești azi cea mai frumoasă
Mă umpli cu timpul care trece.