coapsele tale închipuiau o arcă
divină plutind în amurg
trasă de doi cai năzdrăvani
unul roib celălalt murg
te mângâiam pe frunte cu petale de crin
te priveam în ochii mai adânci decât noaptea
și la fel de necunoscuți

dar ne mințeam
nu-mi spuneai că ești pasăre
îmi spuneai că locuiești între două aripi
eu ziceam că într-adevăr nu zbori
ci te zbați între două bătăi
până-ntr-o zi când timpul
te-a găsit împietrită în văzduh
atunci am avut curajul
să privim adevărul

mi-ai spus că ești într-adevăr pasăre
deși nu mai ai aripi deși nu mai zbori
iar eu am mărturisit
că zbaterea dintre două bătăi
se va numi întotdeauna zbor