Uneori oamenii sunt atât de buni
Incât nimic nu-i poate opri
Să realizeze imposibilul,
Uneori oamenii sunt atât de răi
Incât Infernul se cutremură
De isprăvile lor,
Fericirea-i incertitudine in trăiri,
Uneori e ca o picătură de rouă
In popasul păsării cu aripa frântă,
Uneori inseamnă un stomac plin
si-o sticlă cu vin,
Uneori banii fac fericirea.
Suprematia si ea este o fericire uneori
In lupta neconventionala,
Uneori fatalismul clipei distruge
Frumusetea fizica si sufletească,
Câte femei nu au platit cu nefericire
Clipa posibilă a mângâierii nocturne
A unui Adonis cu suflet hidos!
Câti dintre oameni luptă
Fără sa stie pentru ce uneori,
Câtă frumusete si câte flori parfumate
Naste răsăritul soarelui,
Si câte fructe otrăvite sărută asfintitul uneori!
Câte fantasme polueaza Terra uneori,
Si cât mister o invaluie, pentru care curiozitatea
Nu-i nici in fază de embrion,
Câtă platitudine si ce fortă miraculoasă
Poate umbri un poem,
In trunchiul caruia se zbate o sevă,
O sevă ce erupe in soare in flăcări de sânge.
Uneori minciuna-i un produs al fricii
Sau o grefă patologică in gene,
Si ea dispune de personalitate uneori,
Moralitatea si ea este interpretată incert
uneori de prejudecăti,
Curajul uneori e un scop,
Uneori e tot un produs al fricii.
Bunicii, zeitati ramase in incremenirea amintirilor,
Parintii uneori sunt necesari pana cand incurcă
Visul, când norii se zbat să sfârtece cerul
E o rază de lumină,
Uneori oamenii par a nu-si trai timpul câstigând un alt timp
Uneori oamenii se sărută,
Uneori se sfâsie fără motiv.
(gânduri)