Se-ntunecase de la rasarit,
abrupt,in ziua-aceea,
iar noaptea ce-atit o iubisem,
cadea ca o gheara incinsa
peste inima mea.
Si eu ma gindeam,ca femeia,
ce palida e si ce sluta
rinjind ridata si muta.

Intr-alta noapte vazusem
zboruri ametitoare,divine,
de ingeri perechi
si gradini de trandafiri
atit de frumoase,
c-aproape mi-era rusine
ca nu stiusem sa existe
pe lume si asta.

Gindindu-ma,chiar fara rost,
am tot facut o suma
dintr-o iluzie subtire:
urit cu frumos,in parti egale,
dar nedepline,
ca jumatatile de gesturi ale tale,
fac zero-ntotdeauna,
de parca n-ar fi fost.

Eram tot la linia de pornire,
insa si asta
imi devenise totuna
si basta!