și eu sunt foarte obosită. nici nu mai pot să-ți spun cât de mult te iubesc.
lupul a mușcat din cornul de vânătoare.
câinii sângerează cu boturile noroioase lipite de trunchiul meu
parcă aș fi o tăcere adâncă din care tu
îmi pescuiești văzul auzul și simțul tactil

nu-mi simți teama nici resemnarea. sunt aici în libertate
și strig cu vocea unei singurătăți oarecare
ca toată lumea, port încrustat în palme un M
de la moarte
un M de la orice există
cu adevărat
M de la copilul meu și de la mine
cea cu literă mare

dacă vei citi vreodată
vei ști
că toate acestea există doar uneori
ca o ambiguitate stranie strecurată pe neașteptate în pelvis
unii îi spun fericire orgasm revelație
eu îmi amintesc doar o contracție musculară scurtă
o secusă incompletă
după care tu mi-ai sorbit toată viața
și lucrurile mi s-au așezat definitiv pe piept

totuși nu pot să te las aici ca pe un scaun.
te iau cu mine
te car peste aceste dâmburi negre de cuvinte
pe care mi le-ai dăruit în noaptea nunții noastre
toate ca niște morminte mici
toate ca sânul meu rămas neatins


dimineața

la prânz

și

seara

dozele sunt egale cu mine


lumina se înghite încet cu esofagul ars de tăcere
se ascute briceagul durerii cu o anumită intimitate în gesturi
se decojesc sufletele până la nepăsare
se fierb oasele noastre oasele
a ceea ce am fi putut fi dacă
nu eram
atât
de
obosiți