Aș vrea să fiu pe marginea unei prăpastii
Să vreau să cad și să nu pot,
Să-mi scot într-una de sub unghii așchii
Ce s-au înfipt tot agățându-mă de un ciot.

Aș vrea să mă agăț de tot ce-mi iese-n cale
Să nu mă mai cufund in vechi tristeți,
Să nu mă mai rostogolesc mereu la vale
Și să am două sau mai multe vieți.

Nu cred că este greu așa cum pare
Ca să-ntorc timpul din mersul lui firesc,
Să pot să retrăiesc mai cu ardoare
Ce mi-a fost dat dintotdeauna să trăiesc.

Chiar dacă tâmplele îmi sunt acuma ninse
Cu firicele mici de ghiocei,
Mai simt că port în ochi încă aprinse,
Iubiri pierdute și tainice scântei.