să te iubesc e
ca și cum aș fi
într-o biserică fără altar
nu știu la ce să mă închin
mă apropii de icoanele din tine
sânge tâșnește din răni odată închise
pielea ta e pictură cu sfinți
mi-e teamă să iubesc
când toate lumânările se sting
catapeteasma ta e înăuntrul meu
despică sufletul în
liniștea dinaintea ta
întunericul de după tine
altarul e gol
nici nu mai întreb de ce
preot al iubirii
n-ai fost niciodată
intru să aduc ultimul potir
mă aplec înspre niciodată
și te urăsc
că ai lăsat biserica să cadă
că ai luat chipurile din icoane
vitraliile le-ai amuțit

nici nu mai plâng
când aud poarta închizându-se