De ce-a fost relegat spre Pontul Euxin,
de ce Augustus dur, l-a pedepsit fatal,
poetul dragostei, elegiac latin,
o fi cântat-o poate în vers, vreunui val.

Însingurat pe-un țărm străin de mare,
pedeapsa și-o plângea în vers dactil;
poet sărman, striga ce mult îl doare
viața aspră, crudă, din exil.

Și totuși în aceste zări „barbare”
au luat ființă veșnice poeme,
cu ochii-n lacrimi se pierdea în zare,
sperând ca Roma înapoi să-l cheme.

Dar l-a găsit sfârșitul pe un meleag străin,
„Amores” și Corinna rămas-au în uitare,
s-a despărțit de versuri, de Pontul Euxin
și s-a pierdut, Ovidiu, între pământ și mare.