Iubito Shakespeare nu ne mai omoară


Iubito Shakespeare nu ne mai omoară
Avem se pare totuși alt destin
Iubito, Julietă-ntâia oară
La tine și la viață mă închin


Mereu bătrânul Shakespeare, uitat de toți și toate
Iși joacă tragedia prin sălile pustii
La el cortina înseamnă întotdeauna moarte
Și a iubi înseamnă preludiul de-a muri


Suntem acum pe scenă cu viata ca morala
A celor ce-au să vină și n-au de unde ști,
Fiori de-și dau iubirii, ar fi un semn de boală
Un pas spre remușcare, căci cuplul s-ar plăti


Iubito, în piesa asta dă-mi voie să-ți fiu rege
Căci te-am iubit fecioară a fiecărui pat,
Și am destin de chipuri în care m-aș alege
C-o mască ce ne râde, pe alta ce-a trădat


Te-ai îmbrăcat în straie ce nu încap în noapte
Þi-e pulpa învelită în demoni de brocard
Popas de-ai fi, sau drumul către moarte
Aș bea ambele șanse din buzele ce ard


Þi-e mersul strâmt, ai pași ce-și vând norocul
Împleticiți în ritm de eșafod,
Și cum ne-o fi sfârșitul, prin fier?…sau poate focul
Va stinge iar lumina a părului tău blond


Þi-e vorba îndărăt și replica din mine
Îmi șuieră răspunsul de parcă ar urla
Învălmășire-i totul…curând va fi ruine
Cum am putut o clipă să cred c-ai fost a mea?


Cum am putut să cred că aste biete roluri
Ne-or face din stăpâni, doar sclavi la ce-i sublim
Cum am putut să credem în falsele decoruri?
Când renăscând în artă de viață ne golim



Iubito să fim simpli, să coborâm în lume
Aplauze să-și ducă doar cei ce n-au avut
Să renunțăm la dreptul iubirilor postume
Și Sheakespeare să ne fie de-a pururea trecut.