Gând 1

Nu ne-am cunoscut niciodată, mamă,
deși ani de zile ți-am spus sărumâna
în fiecare dimineață.
Ai rămas o enigmă. Am rămas un străin.

Gând 2

Am crescut, mamă,
m-am făcut mare...
vorbesc din ce în ce mai rar
tu taci din ce în ce mai des.
Seara, uneori,
ni se întâlnesc singurătățile
și stau la taifas.

Gând 3

Iartă-mi cuvintele, mamă,
așa cum și eu
ți-am iertat toate tăcerile.
Tristețea nu doare, mamă,
e doar o lipsă temporară
de indiferență.

Gând 4

Am trădat promisiunile copilăriei, mamă,
Din umeri nu mi-au crescut încă aripi,
cred că ai uitat să mă înveți să zbor...

Gând 5

Încă mă dau în leagăn, mamă,
și întotdeauna îmi imaginez
că mâna ta îl împinge
și oricât de sus mă înalț
vreau mai sus și mai sus...
Ești acolo, mamă,
și încă ți-e frică să nu cad.

Gând 6

Căderile nu au nimic rău în ele, mamă,
încă îmi julesc sufletul în fiecare vară.
Nu-ți face griji, mamă, trece...


Gând 7

Te-aș fi iertat, mamă,
puteai să mă minți...
spunându-mi că mă iubești
din când în când...
Te-aș fi iertat nu o dată, nu de șapte ori,
ci de șaptezeci de ori câte șapte!
Numai să mă fi mințit, mamă!