De haina vremii gânduri se dezbracă
Spre port ușor, ușor, din nou o tai
Mi-e dor cu marinarii de-o cinzeacă
Și cu epigramiștii ca să facem hai !

E-n vale o terasă caldă, primitoare
așa cum te cobori spre portul vechi
mai vezi pe-acolo și femei ușoare
mai sunt pe-acolo și perechi-perechi...

Iar dacă nu, există-o cârciumioară
cu mese geluite- trupuri de lemn viu
și cântă-un pian... și plânge o vioară
de storc din tine lacrimi și pustiu !

Îmi dau pe valuri hainele tristeții
cu pescărușii râd cu glas gâlgâitor
arunc tot lestul pus în calea vieții
că drag mi-e de senin ca și de zbor !