timpul meu trece straniu în marș funebru
eu îmi descopăr ochii
îl privesc direct în iriși
ehei stimabile crezi tu că te voi urma
nu am scrisă pe epidermă
linia frântă a sinuciderii
nu mi s-a dat încă
spațiu pentru ultimul accident

sunt frumoasă ca un sânge nealterat

îmi netezesc lent materia cenușie păstoasă
între colțul din dreapta sus și
colțul din stânga jos
nu evit niciodată centrul
acolo mă ghemuiesc
devin tot mai rotundă tot mai invizibilă
ca viața asta pe care o scriem inconștienți
paragraf sub alt paragraf

ei spun
poezia ta e suavă tandră fragilă
eu urlu în mine prin ochiul prelungit
din literele deja moarte
ehei stimabililor
nu ați simțit încă forța
ea se insinuează prin somnul vostru
lasă urme precum urmele melcilor

poezia mea e o ploaie
nimeni nu știe câtă binecuvântare
cât blestem îl udă așa firesc
decât atunci când își ascultă demonul
îngerul sau mersul timpului înapoi
fără polarități evidente