plictisit de propriul absolut
nascocesti pata de culoare
in care perfecta ta nemiscare o
inlocuiesti cu imperfectiunea absoluta
linistea-ti ajunsa la apogeu o
preschimbi in zgomotul cel far de cusur
necuprinsu-ti joc il metamorfozezi
in razboiul total lasandu-ne
fara semne de circulatie
in strada-ti portavoce picura
stropi din trupul tau
graunte care explodeaza pe asfaltul
instelat reinstaurand
acalmia absolutului sugar
golind de sens balul mascat