cere cu împrumut vieții
lentilele cu cioburi oarbe.
șterge-le îngrijit,
cu vârfurile tocite ale brațelor,
de mizeriile pe care
roțile nemiloase ale timpului
i le-a aruncat în față,
apoi… privește-mă!
compătimește-mă!
eu sunt furnica șchioapă,
care se târăște pe firul de nisip.
talpa ta necruțătoare
i-a surpat malurile
și acum voi zace pe veci,
strivită de povara inutilității.