tu știi că atunci
când tata ne pierduse
mă uitam la tine ca la un străin
erai murdar și în genunchi
aveai două zgaibe coapte
stăteai cu pisicul în brațe
și n-ai înțeles

mi-a fost atât de frică pentru tine
de parcă uitasem că tata murise

între noi se-nmulțeau lumânări
pe care le stingeam cu palmele
plină de furie ca un animal

în ochii tăi am văzut un bărbat
de care o să fiu legată toată viața
prin cordonul ombilical
pe care tata îl împletise în noi
cu visele lui și cărțile
mersul și caligrafia plus un
fel de a fi oameni și lazăr
deopotrivă

ți-am luat pisicul și n-ai plâns
ai zis femeile astea alina mă obosesc
avem mulți musafiri azi și mama
e palidă

inima mea mică s-a făcut atunci
acoperiș frunții tale
ne-am ascuns în beci și-am adormit
cu mâinile pe urechi

în jurul nostru păianjenul a lucrat
toată noaptea la un cocon
lipindu-ne aripile de spate
pleoapele de arcade
și tălpile de tălpile
celuilalt

tu știi că atunci
mă simțeam geamăna ta

eram amândoi în mama

cu mâinile prinse-n spiralele ei
și-n coloanele noastre creșteau
nautili și cocoașe zidite

în pieptul tău slab
se lumina falia
dintr-un os transparent
îmi zâmbea o fetiță
mai mare decât tine

mai tristă

tata era rece și-l uram că nu ne vede
în ochiul lui rânjea un lacăt
din care-mi părea că pe furiș
alt ochi ne urmărește

tu știi că atunci brațele tale
veneau spre mine
ca o carte deschisă

pe care și astăzi mă lupt să ți-o scriu