Se împarte soarele în raze, ca tu să privești lumea de sus.
Într-o lalea galbenă pe mormânt trăia sufletul tău
și plutea privind, numărând zece ochi.
Dar pe doi nu-i știai. Nici ei pe tine.
Și-atunci te-ntrebi,
de unde găsești în ei așa multă iubire?
Arde încă o flacără în gând:
ești în mormânt și ai creat un lucru sfânt, iubirea.
Doi ochi ce nu judecă, nu întreabă, dar
ar fi vrut să te cunoască.
Și glasurile tac, toate vorbind cu tine, despre tine, pentru tine;
și tu nu ești, decât în lumânări aprinse pe morminte și în suflete.
Dar nu te stingi.
Ochi ce sunt, nici ei nu știu de ce, toți ațintiți spre tine.
Se roagă. Îți cer un sfat.
Îți zâmbesc și apoi pleacă
știind că soarele e-n raze, iar tu privești lumea prin el,
într-o lalea galbenă.