din când în când se naște un om nou
e bine atunci să îl privești
cum se scutură de cojile vechi
care îi blocau venele

am zărit eu unul odată
cu toate laturile mângâiate

o cruce de lumină i se prelingea din creștet
fereastra noii dimineți era deschisă
atât cât să simtă
că atunci
el începea în viață
să fie

numai plusul de lumină
aparținea
întunericului din el
restul erau coridoare
parcurse
și țipăte în borcane
din sticlă neagră

ultimul ursuleț era ținut în gravitația de vată
cu o foaie de celofan

el continua baia de cruce albă
pielea se fărâmița
încet încet

se defragmenta prin viață
zeul de el