ușor aplecată spre dreapta îi scriu azi tatălui
mă ține suspendată un curcubeu de toamnă
și dorința aceasta sălbatică de a traversa
câmpuri pline cu oameni
desculță și călcând peste orice moarte

povestea mea tată a început mult mai demult
când tu strângeai în pumni bezna
să o oprești din revărsare
să nu mă atingă să nu îmi inunde inima
înainte de a fi o femeie frumoasă
cu ochii descompuși în lumini
urcai vertical tată spre fruntea mamei
cea mereu întrebătoare
nu avea liniște nu avea nici măcar soarta cu ea

vezi eu când iubesc pot mărșălui prin durere
ca un soldat
nu râde tu m-ai dorit demnă
și în orice anotimp așa puternică
de parcă aș trăi o minune
aș putea umbla în voie pe mare
fără să am nevoie de ancoră în nicio amintire
doar o nedefinită lumină
întotdeauna fire de lumină și mersul în echilibru

ce timp fluid mi-ai lăsat tată
ce durere de sânge
din care să mă înalț precum parfumul de samen
așa senină
fără să privesc siluetele de ceață
ce bântuie lumea ta și a ei

îți scriu acum ușor aplecată spre dreapta
povestea mea oblică în douăzeci și șapte de file
niciodată citite până la capăt
niciodată sfidând viațamoartea
din curcubeul ce mă ține suspendată în toamnă