n-am să ajung să-mi nasc copiii
o să-mi ard trupul în așteptare
justificând astfel generațiile moarte înainte de-a se naște
și faptul că mă confund cu somnul
~ miroase a măr ~

în fiecare dimineață
călcâiele îmi susțin greutatea zborului
și omoplații se măsoară cu dumnezeu
~ cartea ta a rămas pe noptieră ~

când ajung în bucătărie, pe masă
găsesc într-o farfurie plânsul unei mame, probabil a mea
m-am săturat să-i tot repet
nu plânge mamă, amintirile mi-s cusute de trup, n-am cum să uit
~ de când dormi s-au întâmplat atâtea...
atâtea plecări
atâtea cafele
și-atâtea pachete de țigări
încât dacă închid ochii
mă pot sinucide în/ din/ și cu atâtea ~

pe hol un tată cu aer pierdut, probabil al meu
îmi spune că am același chip
preț de o clipă l-am crezut
a căzut în genunchi ca și învinsul și a plâns să fiu din nou eu
îmi pare rău i-am spus
oglinda din baie îmi arată alt chip mereu
iar plânsul e un război în care doar ochii mei au de pierdut
~Eu nu mai plâng~

*

(de câte ori se deschide ușa, ochii mi se lumineaza și cred...)

atunci am plâns tăcerea în fața argumentelor pe care mi le aducea realitatea...
acum, durerea e un fluture frământat în palme
și zbaterea diafană a aripilor zdruncină temelia ființei
care nu știe să mintă, nu știe să vadă
și pipăie fără mâini
chipul iubirii...
colții înfipți în mine zgârie trupul îngerului păzitor
făcându-l să plângă și să se ascundă în colțurile celor patru zări...
găsesc demonul din el mereu la răsărit.
(încerc să-mi amintesc cum era înainte)

spășită în neclipirea nopții, cu dinții de lapte, dureroși, înfipți într-un măr
repet păcatele Evei, îmi crestez lacrimile și renunț la îngerul păzitor...
~ vreau să uit durerea părinților de-a-mi cunoaște durerea
vreau din nou să mângâi iubirea
să-mi zboare îngerul spre înaltul curcubeu
și să-mi pot spune “de azi, am să fiu din nou eu” ~

*

Miroase a măr
Cartea ta a rămas pe noptieră

de când dormi s-au întâmplat atâtea...
atâtea plecări
atâtea cafele
și-atâtea pachete de țigări
încât dacă închid ochii
mă pot sinucide în/ din/ și cu atâtea

nu mai plâng

vreau să uit durerea părinților de-a-mi cunoaște durerea
vreau din nou să mângâi iubirea
să-mi zboare îngerul spre înaltul curcubeu
și să-mi pot spune “de azi, am să fiu din nou eu”