Părăsindu-mi bobul de grâu,
ieșind din scoarța sa,
învelit cu țesuturi animalice,
îmi pierd culoarea
și gustul pământului.
Apele mă varsă pe malul
moleculei.
O dezordine,
un haos în compartimentele
sufletului,
rănile sunt împrăștiate
în toate colțurile,
cioburi de pași peste tot.
Clipele se fugăresc
grăbindu-se la întâlnirea
stăpânului.
Strâng cioburile pașilor,
îmi adun rănile
și plec.
Nerăbdător
mă așteaptă pământul.