Dumnezeu bea sangria în asfințit
și ne lipește sufletul
de față
pe buze și în ochi
un abțibild ce nu se tocește
n-are cum

soarta
ne-a aruncat dorințele
prin culcușuri
din arcuri de ceas

aș răscoli buzunare poduri și stânci
să-mi umplu mâinile de praf de întâmplări
căutând un sens
însă eu ascult
buze aduse într-un înțeles
numai la mine

și
fiecare
picătură
de
plăcere
vine doar pentru mine
o culeg pe-un deget
o dezleg
și o gust

asta nu mi-o poate lua
alzheimerul
nici neputința nici măcar moartea
transpirată

de oamenii vii