se duc tăieturile din piele în scrinul verde sau
în aliajul oglinzii
alunecă precum norii de cerneală

lungit lângă țigară ascult cum într-o altă parte a clădirii
faci duș cu mâinile strânse pe țevile reci
ca și cum ceva din tine
nu e la loc

fala mea se află exact lângă ieșire
nu e prea în dreapta inima?

sememele curg prin țevi către tine
te udă
te pătrund

“je viens pour faire tirer de moi la pierre philosophale”

dorm de la 5 la 6.30
vise lăbărțate cu degete imaculate doar mâinile le văd
buricele porii pielea lucioasă unghiile
doar mâinile le văd

la ridicarea coatelor de pasăre realizezi
că trăiești într-un mai mult ca prezentul
mersul tău pe pilota mânjită cu crize în anonimat
zborul tău prin tonul rece al vaselor ciocnite
undeva mai în dreapta inimii
pășești în gol

glasul legat de viitura ochilor și ceasul
zbătându-se să iasă din el

toate obiectele îngrămădite în memorie
în aliajul alb care devoră
alunecă obiectele precum norii
ciocnirile lor desuete și sarcina electrică retușează
apa care curge pe tine
apoi jos
căzut la picioare

alt poem rece