S-au dus…
Din cateva ramasite de iubire…
Au mai ramas atat de putine
Am pierdut tot…
Am ramas cu un nimic constant,
Pierdut in abstract.
Am ramas nimeni.

Pare ciudat, dar nu mai simt nimic.
Viata ma face sa par indiferenta
Suferinta ma necajeste, ma urateste...
Deja nu mai pot suferi
Nu mai sufar.

Cand plang, plang pentru a ma seca de lacrimi
Ca un izvor ce-I da drumul apei…
Dar de fapt, eu nu pot sa plang…
Nu mai pot…
Am plans atat de mult incat
Nu mai simt.
Nu mai am sentimente.
Rar ma uit pe fereastra si vad copii ce se joaca.
As vrea sa fiu si eu acolo cu ei,
Sa pot sa mai simt o data cum e…
Cum e sa fii fericit…
Eu nu simt.

Cred ca nu sunt un om,
Cred ca reprezint un esec.
Mi-am pierdut tot…
Pana si lacrimile care erau ale mele.
Iar uneori nu-mi mai amintesc de ce am suferit
De la bun inceput.
E ca un cuvant care se repeta mereu si mereu.
Se simte atat de greu,
Se simtea, acum nu se mai simte.

Am pierdut pana si suferinta.
Era a mea, o aveam in fiecare seara.
Iar acum s-a pierdut.
Vreau sa traiesc ca odinioara!
Sa ma bucur de fiecare pas, de fiecare dimineata.
Dar nu o fac, e ca o vraja in care sunt pierduta.
Ca si cum as fi o marioneta in mainile unui copil adormit
Si incerc din rasputeri sa ma misc
Si nu pot.
Ma misc suferind?
Nu ma misc deloc. Stiu ca in mine se afla o indiferenta
Neiertatoare,
Dar eu nu o simt
Nici macar indiferenta.
Nu simt nimic.

Vreau iar sa simt!
Vreau sa ma joc din nou in parcul adormit.
Vreau sa adorm din nou
Cu gandul la o noua zi,
Vreau sa alerg, spre a nu mai suferi,
Desi pare anormal,
Vreau sa sufar din nou.
Sa-mi demonstrez ca simt…
Dupa atatea sentimente exuberante, ce ieseau la suprafata
Uracioase…
Nu mai vroiam sa simt.
Si acum nu mai simt deloc. De ce nu pot simti doar fericirea?