în nopțile mele cu insomnii
simt patima cum mă copleșește
atom cu atom ca o otravă
îmi vine să înghit lumea
ziua când te-am întâlnit pe Dumnezeu
și toate le-aș putea ascunde în mine
obosit de-o viață prea lungă

în nopți ca aceasta
cerul își ascunde lumina de oameni
amanții se strigă cu mâinile
în pustiul fără cuvinte al cărnii
metresele prăbușesc menhire
pe drumul de întoarcere al iubiților

aș vrea să mă pot risipi ca o aromă
peste sămânța dulce a sânilor tăi
cu mâini fierbinți mi-ai tămădui tâmpla
însângerată de gânduri ai întreba
care bărbat și-a dus iubirea până la capăt
cine nu s-a lăsat învins de tristețe
ce fel de somn este acesta iubite
în care vuiește singurătatea