Sunt visuri ce-aș vrea să devină realitate.
Sunt speranțe ce-aș vrea să le clădesc
cărămidă cu cărămidă,
înălțându-le,
solidificându-le.
Dar cu ce materie primă?
Un suflet este un suflet,
două suflete sunt un întreg.
Fiecare suflet luat în parte
este doar o părticică a aceluiași ansamblu.
Lipsa unuia dintre ele
duce la prabușirea edificiului.
Visuri!
Sperante!
Pentru ce atâtea obstacole?
De ce nu poate fi totul ușor de înțeles,
de realizat,de îndeplinit?

Oricât de mult aș încerca,
Și-oricât aș vrea să înțeleg,
Departe e speranța mea,
Departe e al meu întreg.

Cu toate-acestea,tot mai sper,
Chiar dacă totu-i complicat.
Ce trist că toate-n lume pier!
Ce lung e al meu oftat!