Poate că aerul nu mai miroase a crini
sau lăcrămioare,
poate că timpul a aruncat parfumul acesta dulceag
odată cu iubirea noastră.
Laptele însă are același gust de iarbă verde.
Doar ochii albaștri mă mai fascinează
asemeni cerului după ploaie.
Visând la stele mai fură timp
și-l mărunțesc în dinții secundelor
albe precum laptele, amărui ca firul ierbii.
Timpul, praf stelar parfumat fuge pe ușa din spate a vieții,
mereu între verde și albastru.