Atatea spirite in jur, atata sacru
Mi-inchide ochii ori de cate ori
Doresc sa vad.
Acela n-a fost marul cunstintei
Ce l-am mancat aseara-n graba.
Iarta-ma, am vrut atat de mult sa stiu,
Dar n-am aflat nimic.
Te-ntreb acum
De ce nu pot stii cine sunt?
Nu-mi dai nimic, imi iei totul,
De ce?
Atata sacru-n jur,
Atatea spirite ma otravesc!
Mai stiu o ruga - o pastrez,
O spun in taina
Si o neg mereu.
In ochii tai e-atata intuneric,
Stelele sunt atat de departe!
Am vazut cel mai frumos soare
In lumina lumanarii -
Nu erai tu.
Ci-un inger alb, de marmura
Parcurs de vine glauce,
Gata sa pacatuiasca,
Crezand ca poate intelege
Cu mintea lui putina.
Sunt tot aici,
El e aici cu mine.
Privim in jos spre rai,
Cu visele paralizate, cu ochii blanzi.
Tradarea este doar in tine.
Ultima ruga ramane nerostita,
Ultimul pacat nu va fi pedepsit niciodata.
Ziua judecatii m-a lasat fara scop.
In jur, maselaritele isi imprastie mirosul,
Mirosul mortii mele.
Ingerul ma asteapta deasupra,
Maine vom face dragoste printre stele.
Frunzele paroase mi-l ofera pe dumnezeu inca o data,
Apoi mi se infiltreaza halucinant in suflet.
Iarta-ma!
Am vrut atat de mult sa stiu!
De mi-ai fi spus macar
Ca nu mai e nimica de stiut!
Ah, iarba asta atat de lipicioasa,
Se-nfige-n mine ca dintii unei fiare;
Parul pamantului -
Mormant al uitarii.