putrezesc câteva urme
mumificate în păduri și lacuri
crusta mi-e rece
între timpuri e gol
și noaptea
o rămășiță de femeie
și-n casă
dovleac de femeie
și-n poartă
femeie
eu singur
scriu
fac oameni de cretă
cu ochii de vată
se moare cu grijă
se moare singur
fără grai de femeie
ce banal!
n-aleg iubirea
n-aleg despărțirea
mi-aleg drumul
de gheață