haina ta de catifea albastră
purtată de mine prin vârste incerte
la pas domol sau în alergare prin nori
pusă în cuier la intrare
păstrându-ți conturul trupului șters

nu îl cumpăr pe mâine cu ieri
nu îl vând pe astăzi prea ieftin

de ce ți-e frică să adormi serile în fereastră
când haina lui de catifea albastră
păzește discret ca un câine fidel
lumina cuminte a unei vremi neîntâmplată

pe fotoliu stă încă un vers
bătând ritmul în cadență de fum
fără griji ascunzi în buzunar încă o piatră
desenezi un cerc și îți spui o poveste
apoi prin seară cu o haină albastră pe umeri
stai și nu te întorci și nu pleci
pe niciun alt drum
niciodată