„ce are a face că unii n’au crezut?
Necredința lor va nimici ea credincioșia lui Dumnezeu ?”

„Bate la ușa cerului o rugă tremurândă
E mare poarta, largă, săpată-n diamant
Dar iute se deschide când paznicul aude
Că ruga a sosit în numele de sus,
Întregul cer, și îngeri și demoni deopotrivă,
Cunosc al lui renume, al numelui Isus.”
Așa vorbea un tânăr cu-a lui colegi de breaslă
Ce îl priveau cam rece și disprețuitor.
- Asta-i mitologie, povești spuse de babe.
Doar nu te-aștepți să credem –
Râseră toți în cor.
Așa în zi cu soare,
Așa în nopți cu rouă,
Zi după zi voinicul genunchiul si-apleca
Și ruga lui fierbinte, ca tremurul pe buze,
Spre ceruri croia cale, fără a pregeta.
***
Că tu nu crezi în stele, asta nimic nu schimbă!
Ele își plimbă caii…caleștile-n înalt.
Și nu-ți dau socoteală, nu-ncearcă să convingă.
Ele nu știu de tine, ci doar de Cel Prea Înalt.
Că lumea asta toată i-o traistă cu mistere
Că nu știi unde-i vântul și nici de-unde-a venit.
Nu tu o porți pe umăr. Te pierzi stingher prin ele
Mister ești pentru tine, mister în veci vei fi.
Cu mintea noastră mică, cam cât o cochilie
Ne avântăm în noapte, negăm c-ar fi și zi.
Ce-are a face dacă necredincioși sunt unii?
Trista lor necredință nu afecteaz-o iotă
Credincioșia Celui ce este și va fi!