Răbdare… Dar e atât de greu să mă-nfrânez
De la a mă teme de certitudini,
Și devenim atât de orbi și proști fără de crez
în fața lor. Se prabușesc decoruri, dezvăluind noi începuturi….

Tu ești acolo, eu aici și între noi e-o lume.
Și-o lume ne privește. Dar închizi ochii să nu vezi,
Aceleași măști ce dinaintea ta îmbracă ale sfinților costume,
dându-ți atât cât vrei să crezi…

Eu vreau să am răbdare. Tu vrei să-nveți să crezi.
Eu văd prea multe certitudini, iar tu vezi falsități.
Și vine noaptea să înghită violent imagini și culori: Spune-mi ce vezi?
Nimic. Dar simt...o siguranță, o căldura…e liniște…simt că mă privești: Ce îmi arați?
Ceva în care acum să crezi! Și sub privirile-mi catifelate-am înțeles
Că-ncep să am răbdare…