În pumnii tăi căutam marea
Și nu-ți spuneam că nu știu să înot
Iar tu îmi culegeai și ploi și râuri calde
Să –mi faci chipul mai duios.

Te sărutam, cu patimă nebună,
Luându-te din cele mai îndepărtate gânduri
Și te-nvățam ce-i nemurirea
Lăsându-te pradă secundei.

Că te-am iubit, nu-ți va mai spune nimeni,
Nici nopțile păstrate-ntr-o batistă,
Nici băncile din parcu-nfrigurat,
Nici foaia de scrisoare ce–ai primit-o.

Nu voi pleca mult prea departe
Și-n drumul tău de mă –ntâlnești,
Să mă săruți, ca-n clipa-n care
Eu îți spuneam că te iubesc.