Steluta

Tu, care esti perduta în neagra vecinicie,
Stea dulce si iubita a sufletului meu!
Si care-odinioara luceai atât de vie
Pe când eram în lume tu singura si eu!

0! blinda, mult duioesa si tainica lumina!
In veci pintre stelute te cata al meu dor,
S-adeseori la tine, când noaptea e senina,
Pe plaiul nemurirei se-nalta c-un lung zbor.

Trecut-au ani de lacrimi, si multi vor trece inca
Din ora de urgie în care te-am perdut!
Si doru-mi nu s-alina, si jalea mea adinca
Ca trista vecinicie e fără de trecut!

Placeri ale iubirei, placeri incântatoare!
Simtiri ! marete visuri de falnic viitor!
V-ati stins intr-o clipala ca stele trecatoare
Ce las-un intuneric adânc în urma lor.

V-ati stins! si de atunce în cruda-mi ratacire
N-am alta mingiiere mai vie pe pământ
Decât să-nalt la tine duioasa mea gindire,
Steluta zimbitoare dincolo de mormânt !

Căci mult, ah ! mult în viata eu te-am iubit pe tine,
O dulce dismierdare a sufletului meu!
Si multa fericire ai ravarsat în mine
Pe când eram în lume tu singura si eu!

Frumoasa ingerela cu albe aripioare!
Precum un vis de aur în viata-mi ai lucit,
Si-n ceruri cu grabire, ca un parfum de floare,
Te-ai dus, lasindu-mi numai un suvenir iubit.

Un suvenir, comoara de visuri fericite,
De scumpe, si ferbinte, si dulce sarutari,
De zile luminoase si indumnezeite,
De nopti venetiane si pline de-ncântari.

Un suvenir poetic, corona vietii mele,
Ce mingiie si-nvie duioasa-inima mea,
Si care se uneste cu harpele din stele
Când mă inchin la tine, o ! draga, line stea!

Tu dar ce prin iubire, la a iubirei soare,
Ai desteptat în mine poetice simtiri,
Primeste-n alta lume aceste lacrimioare
Ca un rasunet dulce de-a noastre dulci iubiri!