templele de începuturi se prăbușesc sub lipsa unui omagiu de înțelegere
în care plutește aerul mortuar expirat de aceste pierderi în timp
coloanele de nimicuri ce se zdrobesc în solzii nopții pictate în inconștiență
se zguduie în cutremurul de tăceri ce-mi îngrozește nevoia de singurătate
și mă transpun în depărtări de zetetici ce aleargă în chemarea căderii
antrenându-mă în câmpul inocenței captiv în ochii încețoșați de credințe
fug într-o glumă de amintiri în care mă întreb dacă mai rămân EU
sau voi levita într-un ADIO ce-mi străbate slăbiciunea de a nu fi
mă pregătesc să simulez că trăiesc în prăpastia ilegală în confuzie
dar uneori mă simt salvată în intimitatea versurilor atât de reci
născând prin mine un creator de interpretări plastice într-un fulger de imagini
îți cer să mă eliberezi din haosul de alegeri în care mă scufund
dar în dorința de-a mă cunoaște înăbușești un hoinar prin lumile din trecut
și mi-ai zdrobit cu o singură atingere toate încercările atât de failibile într-un gând trecător
pe un pergament udat de lacrimile talerelor ce-ncătușează în morbid tăcerea...