trupul meu începe în lotus și se termină la spitalul de recuperare. până acolo trupul meu
are șapte kilometri. din loc în loc urme de anvelopă. se lasă călcat de camioane și troleibuze. doar în benzinării își trage sufletul.

mirela fumează în căruțul ei cu rotile. prin fum se văd oasele rupte și oasele întregi. îi perforez craniul îi sug toate gândurile.

maria vorbește greu. îmi spune să mai rămân. un lucru frumos pe care îl aud tot mai rar.
o liniștesc. oamenii se coc în vase de lut lumile lor sunt cuptoare folosite doar de sărbători.

apoi vine noaptea.

trupul meu doarme într-un sac de dormit. își ajustează mișcările cât să încapă
uneori vrea să iasă ca dintr-o piele.

visez că mă prăbușesc mă trezesc lovind în gol cu picioarele degetele pocnesc în podea
ușurare dezamăgire nu mai contează doar înălțimea de la care privești.

dorm și mi se pare că sprijin pământul pământul se înfige în glezne în pulpe în coapse
în coaste
o să-mi fac o iubită de lut.

apoi gândurile furnici electrice care îmi scutură carnea. ca atunci când a murit bateria de la mașină am chemat un taximetrist s-o încarce țineam manșoanele de plastic mi-am imaginat o mie de volți trecând prin mine m-am speriat și-am fugit.

stăteam amândoi în mașină cu motorul pornit. noaptea avea același gust pentru amândoi. de mîncare gătită-n cazan. m-ai întrebat care e prețul trăirilor noastre. îți spun acum. descântă linia continuă de pe șosea până se frânge apoi păstrează două bucăți. când ajungi nicăieri pune-le și pe ele la socoteală. apoi mai fă încă doi pași.

eu îmi doresc să nu am picioare