Vechiul țol....

Era un țol, călcam pe el cu milă,
Afară pus, la ușă, la intrare,
Pe lutul prispei zilnic copt de-un soare
Ce-n zori grăbit, urcând plin de sudoare
Se cobora cu roua pe șindrilă ;

Bunica, din hăinuțe vechi și roase,
Ce le-am purtat pe rând, crescând mereu,
Prin ițe le-a țesut un curcubeu
De care știe numai Dumnezeu
Pe câți i-au încălzit în ierni geroase…..

Pășesc pe el cu-atâta-nfrigurare,
Șuvițe de culori pale și vii,
Dureri stau împletite-n bucurii
A celora ce-am fost cândva copii….
Pășind pe el, îl simt pe fiecare ;

Am fost plecat demult din casa-aceea
Lăsând închisă-a mea copilărie,
Pe prispa coșcovită și pustie
Doar țolul stă la ușă mărturie
Sub care e și azi, ascunsă cheia.

Valeriu Cercel