m-ai făcut să te văd prin întuneric,când totul dispare și...doar tu rămâi..acolo..în mijlocul tuturor,luminos,mai luminos decât ieri,mai iubit ca niciodată...de mine,suflet rătăcit în lumea ta dezbinată;
încerc să te culeg din primăveri,din veri,să te feresc cu brațele mele de ploile reci ale toamnei,de suflul înghețat al iernii...tu!tu..dulce năluca,scurtă amintire,sfâșietoare iubire...

m-ai făcut să-ți pipăi mâinile prin umbre,să te caut pretutindeni,să nu te găsesc nicăieri...să calc flori și apoi să le reînvii cu lacrimi..
m-ai făcut să-ți simt răsuflarea prin adieri,să-mi lipesc capul de pământ și să cred că-ți aud pașii..venind spre mine...
m-ai făcut glasul să ți-l aud în șoaptele îndrăgostiților,să trăiesc poveștile altora și să nu-mi scriu niciodată povestea..

m-ai făcut să mă frâng ca ultima rază de lumină peste o lume perfectă...să cad în neant și să nu mai sper că cineva îmi va prinde mâna vreodata...

ce-ți pasa? tu trăiești,tu nu suspini,tu iubești..și taci;... de ai spune ceva...de ai rupe tăcerea...de nu mi-ai spune cine e ea...de mi-ai prinde mâna...de m-ai iubi...de nu te-aș iubi...