Aproape de mine erai
si cuvantul nu se putea rosti,
prea verde era frunza uitarii
si pre crud
aerul
dintre noi.


Aveam nevoie de minciuni
pentru mine,
si tu
pentru tine nu mai aveai timp
si spaima
nu mi-o stiai


Un urlet ma bantuie,
trecerea ta
mi se lipeste de pasi
ca o apasare
si ca o noapte.


Ma strig pe nume
si-mi raspunde un strain.
Pe fata imi cresc semnele lui Cain
si nu e ingaduit nimanui
sa ma ucida
decat sa ma loveasca
cu foamea bucuriei.


Ma alung din pasii tai,
din ochii tai in care
marea
se zbate.
Si nu e moarte sa nu aiba,
nici vis
sa ma gaseasca,
un nume spanzurat
in spatiul
dintre doua plecari.