Între Îngerul Sfânt, păzitor
și moartea cu coasă stau cuminte acasă.
Îngerul îmi citește povești celebre despre Iubire,
sunt liniștită și fericită din fire.
Dacă astăzi Julieta s-ar trezi din mormânt
s-ar întoarce grăbită strigând:
Doamne, nu mai au ceva sfânt,
Ceea ce până mai ieri se mișca din iubire
Astăzi se mișcă doar cu oștire.
Mă uit galeș înspre fereastră,
Lumea strălucește albastră,
Zeci de povești nemuritoare își picură mierea în soare.
Moartea îmi dă roată și m-ar mânca toată.
Îmi fac din numele Domnului și din cer o oază albastră,
puzderii de stele și o pasăre măiastră,
un pitic rotofei, o sanie trasă de zmei,
o lumânare aprinsă în miez de noapte
și-n rest doar șoapte.
Visez că din iubire mor,
și fruntea-mi este un ocean de rouă în mișcare,
uriașe scoici planetare își țes perlele în soare,
dar moartea vine la halou, mă împrejmuie ca pe un ou,
îmi dă roată și m-ar mânca toată.
Dragostea mă fură din ochi,
Mă vrea tandră, iubitoare și blândă.
Demult cândva Bunicul spunea, pe la sfat,
sau poate acasă:
Unde-i stâna cu oi, cea bogată, acolo și lupul dă roată!
Dar nici Păstorul cel bun nu se lasă.
Privesc zilnic moartea în ochi, deci exist.
Între Îngerul sfânt păzitor și moartea cu coasă
stau cuminte acasă…