-Mărule,cu mere dulci
Dorul mândrii mi-l aduci!
Când pe-al plaiului pământ
În mijloc de Raiu sfânt
Treci din gura șarpelui
În gâtul bărbatului,
De pe fața femeii
Pe câmpuri cu meii,
Hai,hai, dulcior,
Guriță de merișor
Cu-izvor rece la picior,
Frunză verde de mohor!

-Frunză verde flori de mere
Toată lumea rod îmi cere.
Agățându-mă de stele
Oi lăsa vorbele rele,
Că mi-s florile gingașe
Albe ca de copilașe,
Și mi-i frunza subțirică
Cât un cioc de păsărică,
Iar tulpina-nsuflețită,
Ca fecioarele pețită,
Tot din peri pământenită.
De mi-i pomu-amărăciune
Rod albastru de tăciune,
Omule, fără minciune,
Pentru orice plecăciune
Cere, cere ca la joc
Dulcioarele cu foc.
Cu-izvor rece la picior
Frunză verde de mohor,
Guriță de merișor!

-Pomule, cel mult stârnit
Trec tăcerile de mit!
La plecările acele
D-ale vântului sucit,
Pe ogoarele de stele
Cu petalele eterne,
Ce din colburi se așterne
Peste trecere de vreme,
Tu te-arăți mult mai zorit.
Nu ți-i veșted în lumină
Acel gust ca de pelin?

-Omule,cu minte mică
Singurel fără de frică,
Ia măruțul mi-l rădică
Că deloc nu poartă pică
Și nici inimii nu strică.
Hai,hai dulcior
Guriță de merișor,
Cu-izvor rece la picior
Frunză verde de mohor!

-Dulce măr,dulceag din Raiu,
Dulcior îți este graiu,
Ca o pâine de mălaiu
Căzutai la noi pe plaiu.
Nu ți-i frică dacă stai
Pe sub coasă ca un pai?
Că-n dulci cântece de nai
Te-o zdrobi omul cu-n mai?

-Bine-ar fi de m-ar zdrobi,
Ca să nu-l mai pot robi!
Na-am fost pomul cel zdrobit
Din țărână răsădit?
Nu din gol m-am pomenit
În dulceață primenit?

-Da, măruțule moșnean,
Știu prea bine că te am,
Da neantul nu-i din neam?
Și dulceața ta venină
Nu de inemi se anină?

-Dulce măr,dulceag din Raiu
Dulcior îți este graiul.
Dulce,dulce de iznoavă
Da sălbatec de suavă.
Șarpele de-o slobozit
Cu momiri te-o vorovit.
Omul de-o m-o fi dorit
Volnicia l-o smintit.
Și de-atunci s-o prăpădit,
La pohvală de-o gândit.
Omule, să nu te uiți
La momelile din munți
Până nu ți-ai săcuit
Inima de orice huit!
Când de sus te uiți uimit
Tu să știi că nu-i un mit
De te vezi într-un sfârșit
De trufii hălăduit.
Iar dulceața sau pământul,
Oare n-o anină vântul?

-Mărule,măruțule,
Am mâncat din tine
Și ne-am prăpădit.
Ziua aceea parcă vine
Și eu nu m-am pregătit.
Ca un om fără chemare
Pâlpâind în astă zare,
Eu nu mai găsesc Cuvinte,
La ce curge apa-n vad?
De mă prinde rău-cuminte
Lumea Iad în care cad
Vedea-voi vreodată în vai
Lumea Rai în care stai?

-Frunzuliță de smochine
Să mă ude arde cine,
Izvorul cu unde line
Trece pe lângă mine.
Iar coroana-mi însorită,
Maică,iar mi-i înflorită.
De mă scaldă o lumină,
Paște oaia la tulpină,
De coroana mi-e senină,
Șarpele încă venină.

_