Eu și el, ne-am înstrăinat
Ne-am dat bunuri sufletelor goale, lipsite de dorința de-a gusta o primola extrafină
cu caramel auriu de toamnă sau gînduri pierdute de vis
Ne-am dus acolo unde nu există cremă pentru mîini cu glicerină sau vreun cotor putred de măr pe care să-l fi aruncat departe de păcate, de eva și adam, de-un paradis ce nu există, de mine și de el

Avem amîndoi dreptul la un avocat,
Unul corupt, unul perfid, unul ca mine
cu banii de chirie nu-mi plătesc vinovăția și pilula de Xanax nu mă adoarme atunci cînd încerc să cer ajutor – nu vreau să-mi fac rău numai mie

Nu vreau decît să fiu un polițist cu inima putredă dar să miros a măr copt cu scorțișoară,
Să am gust de ciocolată cu lapte
Să nu fiu niciodată vinovată
și, cînd întreabă lumea despre mine, el să le poată răspunde:
A plecat în Sud…, ieri, cu destinația necunoscută, n-a spus unde, nici cînd se întoarce
Dar bate vîntul și e întotdeauna mai mult sau mai puțin grăbit...

*

aș fi un suflet pur dacă
laptele de mamă ar fi din nou în mine
să simt în vene cum pulsează viața ei, gustul ei ș-apoi eu…
cu toții avem o mama dar numai eu o știu pe-a mea...

*

ți-am mai spus:
uneori nu mă omor după lumea în care trăim
dar îmi vine să mor pentru tine...