eu știu că nu mai vii el te așteaptă

nimeni nu știe pe unde ai scăpat
prin care nișă ori ochi de statuie
spart
din casa asta cu ziduri creionate
cu roșu și negru
pe sub tablouri

noaptea cineva lasă roletele brusc
de la etaj se aud țipete înfundate
și ușile dulapurilor cad cu foșnet
de mătase rusească mâncată de molii

nimeni nu știe care din voci e a ta
și în lipsa adresei
nimeni nu îți trimite bagajul
poate sperând că te vei întrupa
la loc
din vreo rochie
sau toc

eu știu că nu mai vii el te așteaptă

noaptea cineva țipă stiletto
iedera deschide brațe negre
trupul tău cioturos se izbește
de geamuri
discret
ca o frunză insistentă
însângerată
atemporală

eu știu că nu mai vii el te așteaptă
dimineața în cearceaf numărăm
de fiecare dată o urmă
în plus
care nu ne repetă

tu nu semănai cu niciunul
dar asta nu înseamnă nimic

de la o vreme semnele se golesc
de spaimă și promisiuni
în aceeași măsură

eu știu că nu mai vii el te așteaptă

nișele se închid
ochii statuilor le umplu copiii
cu vată
dulapurile golite
ferestrele unse etajul de sus
evacuat
și liniștea ca ecoul unui toc

pe sub tablouri doar carii mai numără
zilele lunile anii
certitudinea mea ca o rădăcină bătrână
așteptarea lui fir cu fir mai albă

aproape ca și când nu ai fi fost vreodată

copiii noștri cresc frumos
ea începe să-ți semene

___
N.B. Interzis a se introduce pe blog-uri personale și alte site-uri
fără acceptul expres al autoarei. Mulțumesc.